După multe ore de somn, ne-am trezit destul de devreme și totuși era târziu. Am văzut multă lume care pornea în traseu, nu știu unde au stat ascunși înainte să ne punem noi în saci. Așadar, am împachetat repede, am luat micul dejun mai repede și am pornit. Traseul începe chiar din camping (1280m), în direcția opusă orașului Trient. Deja stăteam la coadă să mergem pe potecă. Se mergea în șir indian și destul de încet. După nici 200 de metri ne-am oprit să mai dăm jos din straturi pentru că deja ne încălzisem. Urcarea prin pădure nu ridică probleme, dar se merge susținut. Este destul de șerpuită cărarea și se pot face multe pauze. Îmi amintesc de un moment când a trebuit să mă opresc pentru că începusem să tușesc destul de violent și nu mai puteam să respir (am dus tusea asta cu mine până când am ajuns înapoi acasă. Nu era nici răceala, dar nici alergie nu părea…). După cum povesteam, pe traseu te întâlnești cu oameni pe care i-ai mai văzut anterior prin campinguri sau refugii. Astfel că, Samuel a văzut o femeie din SUA cu care vorbise la un moment dat și era medic. A oprit-o și a întrebat-o dacă are ceva care să îmi calmeze tusea. A scos o pungă cu bomboane medicinale care și-au făcut foarte bine treaba. Au un ambalaj galben și se numesc Ricola. Le recomand! Le-am avut cu mine următoarele zile și reușeau să îmi calmeze tusea astfel încât să pot înainta.

In incercarea de a surprinde frumusetea naturii

Vedere spre Grand Balcon

Tot mai sus, spre graniță

Astfel că, ne-am adunat puterile și am pornit spre Refuge Col de Balme situat la altitudinea de 2204m. După ce se iese în golul alpin se poate vedea refugiul, dar să nu vă păcălească ideea că este aproape. Cred ca am mai urcat cel puțin o oră de când am ieșit din pădure până sus în creastă. Și uite-așa a trebuit să “arătăm pașapoartele” pentru că am găsit borna care indica granița dintre Elveția și Franța. Este chiar lângă refugiu.

Refugiul Col de la Balme - 2204m

Pe graniță: în față Franța, în spate Elveția

Spre tufele cu afine

Așa-i că ne vom mai întoarce într-o zi?

După un ceai cald și o prăjitură, am pornit la drum din nou. A urmat o porțiunea ușoară cu o coborâre prin tufele de afine. Coborârea în sine nu e lungă, dar nu și când uiți de traseu și nu te mai poți opri din cules. Eram singurele persoane oprite să mănânce. Se uitau cam ciudat străinii la noi, dar probabil că ei preferau să le cumpere din oraș cu 10 euro/100 grame.

După ce ne-am săturat de afine (nu ne săturasem, dar a trebuit să mai și înaintăm), am ajuns la o bifurcație. Aici am scos ghidul ca să citim puțin despre traseu și ce să vezi? Traseul o lua în sus, pe niște stânci și jnepeniș. Nu a fost foarte ușor, dar imaginea din vârf a compensat cu toată oboseala. Se vedeau în față limbi glaciare și ghețarii, ceea ce crea un peisaj plin de măiestrie. Aici cred ca am unele dintre cele mai reușite poze. Vârful maxim atins este Aiguillette des Posettes (2201m).