Distanță: 22,5km; Diferență de nivel: 1200m; Durată: 5 ore/8 ore cu pauze
Ziua de azi avea să fie una foarte interesantă și plină de emoții. M-am rugat cu o seară înainte și am zis: Doamne, dacă este voia Ta să merg pe traseul cu faimoasele scări atunci dă Tu soare puternic, dar dacă nu, atunci adună norii de ploaie și spune-le să dea petrecere.
M-am trezit dimineață, m-am uitat pe cer și nici urmă de nori. Cerul era parcă mai senin ca niciodată și o căldură puternică încă de la primele ore ale dimineții. Așa că mi-am luat inima în dinți și am pornit. Din camping, am mers timp de 10 minute în direcția de unde venisem cu o zi înainte până am ajuns la șosea. Acolo aveam două opțiuni: una la stângă direct prin pădure care ducea spre scări și unul paralel cu șoseaua tot înainte care ocolea scările. Am traversat cu grijă șoseaua și am intrat în pădure. Pe măsură ce înaintam, peretele abrupt pe care trebuia să îl traversăm în curând se apropia tot mai mult.
Spre faimoasele scări
Spre faimoasele scări
După aproximativ o oră de mers prin pădure, le-am zărit! Mă uitam către ele și îmi spuneam în mintea mea toate rugăciunile posibile. Am început să urc primul rând de scări (am citit că sunt nouă în total, dar sincer nu știu cât sunt. Am fost prea concentrată să calc pe unde trebuie că nu le-am mai numărat. Pe măsură ce înaintam, localitățile se vedeau tot mai mici sub mine și aveam impresia că sunt în aer.
Localitatea Argentiére
Localitatea Argentiére
Zonă cu cabluri
Dacă aș fi alunecat, aș fi căzut în gol (nu la toate scările, la unele dintre ele). Scările de fier, alternau cu cele de lemn. Pe scările din lemn mergeam mai mult ghemuită pentru că erau practic niște trepte în versant. La una dintre aceste porțiuni l-am rugat pe Samuel să mă tragă pentru că din cauza rucsacului nu mai puteam să mă ridic. Aceasta cred că a fost una dintre cele mai mari provocări: rucsacul! Nu a fost lucru ușor să urc acele trepte cu 10 kilograme în spate. M-au durut genunchii o bună perioadă după această aventură. Erau oameni care făceau Tour du Mont Blanc în sens invers și coborau aceste scări. Personal, mi se pare mai ok să le urci.
Samuel pe porțiunea cu cabluri
Urcând cea mai lungă scară
Într-un final, după multe mâini transpirate și probabil vreo 30 de minute care mi s-au părut o eternitate, am ajuns pe vârful Tete Aux Vents (2140m). De aici am avut din nou două opțiuni: să mergem pe varianta clasică a traseului (1 h până la La Flegere - capătul acestei zile) sau să mergem către emblematicul Lac Blanc. Acest lucru însemna traseul ocolit. Pentru că am citit peste tot că acest lac este cireașa de pe tort și nu trebuie ratat, am decis să îl vedem. Marcajele arătau 45 de minute până acolo. Ne-am gândit că este rezonabil, dar nu știam totuși că nu este ăla simplu. După 25 de minute am zărit primele lacuri glaciare și ne-am gândit că poate am mers noi prea repede și am ajuns, dar de fapt era vorba despre Lacs des Cheserys. După ce ne dăm seama că mai avem de mers, privim drept în față și vedem un perete mare de stâncă. Acesta trebuia traversat pentru a ajunge la Lac Blanc. Apă nu mai aveam și în momentul acela ne-am așezat pe pajiște și ne gândeam dacă să mai înaintăm sau nu. Ne scăzuse moralul și eram și puțin deshidratați. Mai aveam poate încă 20 de minute de urcare susținută. În momentul acela am zărit o cascadă. Am mers cu Samuel, am scos filtrul de apă și ne-am umplut bidoanele. Colțurile gurii începuseră să se ridice și inima să salte de bucurie. Cu ultimele puteri am hotărât să urcăm. Am întâlnit din nou două seturi de scări, dar nimic dificil.
Tete aux Vents (2140m)
Les Lacs des Chéserys
După o scurtă perioadă, am zărit un lac cu o apă turcoaz, limpede ca lacrima în care se reflectau toate crestele înzăpezite ale Alpilor. Era de vis! Numai prin pozele de wallpaper sau prin filme mai văzusem asemenea peisaje. După un tur al lacului și un moment când era să îmi sucesc glezna (mi s-a dus piciorul destul de grav și pentru câteva clipe nu am mai putut să calc pe el), am zis: de atâta încântare, ai uitat să te mai uiți pe unde calci. Mi-am revenit și ne-am dus să ne tragem sufletul pe niște șezlonguri. Am luat două doze de cola și două tarte cu afine. La 2000m nu vă mai spun cât au fost pentru că simțeam nevoia să mă răsplătesc pentru tot efortul. Am stat la plajă vreo 45 de minute după care ne-am îndreptat către următorul punct: La Flegere. Am vrut să experimentăm și altceva decât o coborâre clasică și atunci am luat-o pe un drum situat la înălțime mai mare (nu este inclus în ruta TMB). Semăna foarte mult cu Retezatul pentru că erau multe lespezi. Foarte frumos traseul, dar aș recomanda totuși clasicul TMB. Era mai scurt și mai accesibil. Odată ajunși la punctul final al traseului am avut din nou de luat niște decizii. Avea trei opțiuni: să continuăm către Brevent (acesta ajungea la aproximativ 2500m altitudine) și apoi să coborâm cu telecabina în Chamonix; să coborâm direct în Chamonix și să facem pe la poale drumul paralel cu Brevent ca să putem închide bucla TMB; să ne punem cortul acolo la La Flegere și să coborâm a doua zi. Ne-am uitat pe prognoza așa cum aveam bunul obicei și a doua zi arăta furtună cu tunete și fulgere. Deci a treia opțiune a picat pentru că nu aveam cum să mai facem vreun traseu următoarea zi. Ne-am uitat pe programul telecabinei de la Brevent și nu am fi ajuns în timp ca să o prindem și să coborâm. Nu aveam unde să campăm sus la 2500 așa că am eliminat și această variantă. Ne mai rămânea a doua variantă, aceea de a coborî în Chamonix. Am coborât și am continuat la pas astfel încât să închidem traseul Tour de Mont Blanc. După ce am ajuns în oraș, ne-am îndreptat către Les Houches ca să facem poze la vestita poartă care marca finalul traseului. Am promis Alpilor că ne vom întoarce într-o zi ca să putem urca și la Brevet.
O cola la înălțime
La plajă
Lac Blanc
A doua zi a fost așa cum a arătat prognoza. A fost ploaie cu tunete și fulgere, nu era vreme de mers prin creastă expus. Atâta timp cât siguranța este o prioritate și îi respecți regulile, muntele îți oferă o vacanță de mii de stele! Muntele rămâne acolo, motiv să ne întoarcem într-o zi. Atât de mult ne-a iubit că a ales să ne ascundă o parte din el ca să ne revedem din nou la un moment dat, iar noi îi vom onora invitația cu drag și entuziasm.
Lac Blanc