Distanță: 16km Diferență de nivel: 1200m Durată: 4-5 ore/7 ore cu pauze
Ca să pot începe să pot povestesc despre debutul acestei zile, trebuie să povestesc cum s-a terminat cea precedentă. Ne uităm noi seara pe ghid să vedem ce ne așteaptă în ziua a patra. Am citit despre traseu, număr de kilometri, diferență de nivel și….campinguri. Nu eram străini complet pentru că îmi făcusem temele de acasă și aveam un plan stabilit, dar mereu am lăsat portițe în funcție de ce am fi găsit pe traseu. Știam că în Italia este interzis să campezi wild mai jos de 2500m, problema e că nu ne era clar unde puteam înnopta. Nu găseam câmpinguri. De la Hobo până la La Fouly (următoarea oprire) eram aproximativ 35 de kilometri. Era exclus să îi parcurgem pe toți într-o zi așa că aveam două opțiuni: să luăm un autocar din Courmayeur până în La Fouly sau să riscăm și să campăm undeva wild. Ce credeți că am ales? Evident că a doua variantă. În primul rând citisem deja despre Alpii Italieni că sunt spectaculoși, iar apoi am zis că nu am venit să fac Tour du Mont Blanc cu autocarul. Nu îmi surâdea deloc ideea, dar în același timp era puțin și panicată să campez oriunde într-o țară străină. Ne-am consultat și cu clujenii noștri și am hotărât că mergem și să explorăm. Zis și făcut! Ne-am trezit frumos dimineață, am luat micul dejun la barul campingului, am mai cerut niște păreri acolo, dar toți ne spuneau același lucru: nu sunt campinguri și nu este permis campatul mai jos de 2500m. Am mers în orașul Courmayeur (este foarte frumos și pitoresc), am luat niște brânză, afine și ceva plicuri de supă. Știam că urma o noapte incertă așa că ne trebuia mâncare. Am pornit pe traseu. Un kilometru se urcă pe șosea, dar nu după mult timp începe poteca prin pădure. Pe măsură ce câștigam în altitudine, se vedea panorama orașului Courmayeur și parcă nu îmi venea să cred de unde am pornit
Vedere spre Courmayeur
Vedere spre Courmayeur
Am ajuns la Rifugio Bertone, am alimentat sticlele cu apă și am continuat. Peisajul care ni s-a deschis în față a fost impunător de frumos! Creste alpine, văi glaciare și vârfuri acoperite cu zăpadă. Era totul așa de măreț încât mă simțeam așa de mică în comparație cu grandoarea munților pe care aveam privilegiul să îi simt. Ar fi fost mare mare, mare tristețe să ratăm ziua aceasta și să luam autocarul. Nici nu vreau să mă gândesc. După ce am trecut de Rifugio Bertone, am mers în paralel cu toată valea glaciară (Val Veny) astfel că în stânga am putut admira preț de câteva ore pereții abrupți și stâncile înzăpezite. După un timp și ceva urcări scurte, dar susținute, am ajuns la Rifugio Bonatti. Aici m-am descălțat, mi-am spălat picioarele cu apă rece și am mâncat o porție de paste italienești alături de o prăjitură cu ciocolată. Ne-am întâlnit din nou cu prietenii noștri chinezi. Ei erau cazați aici și își făceau griji pentru noi că nu știam unde vom dormi. Au vrut chiar să ne ia cu ei în cameră, dar nu ne părăseam noi compatrioții. Așa că am decis să rămânem împreună, noi românii.
La revedere, Rifugio Bertone!
Ciao, Rifugio Bonatti!
Știam că de aici în câțiva kilometri trebuia să începem să ne căutăm loc de cazare la mii de stele. Soarele era încă sus pe cer și strălucea tare. După câteva încercări, am găsit un loc deloc ascuns, era de fapt chiar pe lângă potecă, dar era lângă o sursă de apă. Nu ai unde să te ascunzi în golul alpin. Am lăsat rucsacii jos, ne-am făcut de mâncare, ne-am întins și am așteptat să se lase seara că să putem întinde corturile. La 100m mai încolo mai erau doi francezi care făceau același lucru ca noi. I-am invitat să ni se alăture că până la urmă eram toți în aceeași situație.
Cină de cea mai înaltă calitate - un deliciu la 2000m
Piciorușele salută Val Ferret
Locul unde sufletul meu își găsește liniștea
A fost una dintre cele mai frumoase apusuri de soare văzute. Stăteam întinsă, priveam munții de 3000-4000m în față, crestele ascuțite, iar eu, pe o pajiște alpină, liniștită, relaxată și împlinită. Un sentiment de nedescris. După lăsarea întunericului, am instalat cortul, m-am îmbrăcat bine pentru că eram la 2000m și m-am băgat în sacul de dormit (interesant a fost că mi-a fost cald, a fost o noapte chiar călduroasă). Nu mi-a luat mult să adorm, dar știu că m-am trezit la un moment dat în timpul nopții pentru că am simțit cum a trecut ceva pe sub mine, ceva șarpe/șoricel (Samuel și acum râde de mine). Cum ne-am trezit, povestim în ziua următoare. Momentan a fost o zi plină, încărcată și cu decizii importante de luat. Continuăm după răsăritului soarelui că doar…și mâine e o zi! Aceasta a fost ziua a patra.
Noapte bună! Sub stele, inima bate mai aproape de cer!