Motoarele avionului încep să fie turate și pot simți un tremur ușor în scaunele noastre. Viteza crește tot mai mult, zgomotul roților de pe pistă se accentuează, iar pe geam pot vedea cum aeronava se înaltă ușor. În momentul acela lacrimile deja îmi umezeau fața și nu îmi puteam stăpâni emoțiile. Nu era frica de zbor, era o descărcare a tot ce acumulasem în ultimele luni cât am luptat cu condiția mea medicală. Încercam să mă liniștesc, dar sentimentul de libertate era tot mai puternic. Reușisem să plec! Visasem la clipa asta de mai bine de șapte luni și până în ultima seară mă întrebasem dacă voi fi în stare să călătoresc. În luna Martie când am cumpărat biletele de avion și am început planificarea acestei mici escapade cu ocazia zilei mele de naștere, nu știam că mă voi îmbolnăvi. Dar viața nu te întreabă ce planuri ai și dacă ești pregătit, unele lucruri vin pe neașteptate și înveți din mers uneori cum să trăiești din nou. Așadar, atunci când am simțit că avionul se unește cu cerul și “plutește” pe marea de nori, am lăsat lacrimile să îmi spele ochii ca să pot vedea mai clar că este real tot ce trăiesc. Pe măsură ce minutele treceau și conștientizam că îmi pot duce visul la îndeplinire, am căutat în rucsac notițele despre ruta aleasă ca să pot verifica încă o data ultimele detalii. Totul era pregătit și noi deja ne apropiam de aterizare. Avea să înceapă un weekend de poveste, așa cum numai Dumnezeu putea să îl creeze. Andiamo!
Vineri:
Am aterizat dimineața pe aeroportul Bergamo al Serio. Am luat din fața terminalului sosiri un autocar/autobuz care ne-a lăsat la gara centrala din Milano. Drumul de la aeroport și până în oraș durează maxim o ora, iar biletele se pot lua atât online cât și la fața locului. Noi am ales să le luam direct de la șofer pentru ca nu știam exact cât ne va lua să ieșim din aeroport. Oricum cursele sunt foarte dese. Un bilet a costat 10€/persoană. Despre ziua de vineri din Milano nu voi povesti deoarece voi scrie un articol separat despre ce poți face câteva ore în orașul modei. Tot ce este important de știut este că am aterizat/decolat în și din Bergamo, iar cazarea doua nopți a fost in Milano.
Sâmbătă:
Am adormit greu, dar știam că trebuie să mă odihnesc ca să mă pot bucura din plin de toată experiența. M-am trezit înaintea soarelui și l-am surprins cum încerca timid să își facă apariția peste locul unde poposisem cu o seară înainte. Se anunța o zi frumoasa de toamna, dar nu pentru că era ziua mea. Uitasem complet de acest lucru. De obicei, de ziua mea de naștere, primul gând care mă vizita era tocmai acesta: „E ziua mea.” Îl recunosc ușor, vine cu o doză de emoție și un soi de copilărie care nu se lasă uitată. Dar anul acesta a fost altfel. Poate pentru că adevărata sărbătoare nu este despre o data din calendar, ci despre momentele în care te simți viu, liber și recunoscător. Poate din cauza drumului, a destinației, poate pentru că uneori călătoria te face să trăiești mai mult cu sufletul decât cu mintea. Am lăsat timpul să curgă simplu, fără așteptări, fără planuri, fără acel „trebuie” care vine de obicei cu o aniversare.
Pe parcursul zilei, am continuat să merg, să privesc, să simt. Doar Samuel îmi mai amintea din când în când, cu un zâmbet și un „La mulți ani”, că astăzi ar trebui să fie o zi specială. Dar, paradoxal, tocmai uitarea a făcut-o așa: cea mai liniștită, cea mai autentică zi de naștere dintre toate. Poate tocmai de aceea, fără planuri și fără așteptări, am simțit nevoia să fiu eu însămi în totul, până și în felul în care m-am îmbrăcat. Iar din liniștea aceea interioară s-a născut dorința de simplitate, de a fi autentică în fiecare detaliu. Am ales ceva confortabil și lejer în care să mă simt eu. Mi-am pus pe mine hanoracul cu “meridiane in rucsac”, funda in par cu harta lumii și mi-am pregătit inima, mintea și ochii pentru ce avea să urmeze. Dar mai aveam de așteptat câteva ore pentru că trenul Bernina nu pornește chiar din Milano, ci din orașul Tirano.
De la Milano la Tirano:
De la hotelul unde stăteam, am luat metroul repejor ca să ajungem la stația Centrale FS. Aici se află o gară impresionanta. Arată ca un muzeu cu multe coloane, sculpturi și picturi. Este foarte mare, motiv pentru care ar fi bine să ajungeți un pic mai repede (noi am urcat doua etaje ca să ajungem la trenul nostru). Biletele de tren le-am achizițonat online. Mi-am instalat aplicația Trenord ca să am permanent aproape toate informațiile. După ce am cumpărat biletele, am primit în aplicație dovada și înainte să ajung la gara le-am activat (era un buton pentru asta). Am primit un cod QR cu ajutorul căruia am trecut prin niște porți ca la aeroport și am ajuns la peroane. Atenție! Eu i-am făcut lui Samuel screenshot pentru codul lui QR din aplicația mea și nu merge așa. Mereu îl lăsam pe el să intre primul, îi scanam eu codul lui și apoi intram și eu cu codul meu. Și uite-așa la ora 7:20 am pornit cu trenul din Milano. Pe partea stângă veți putea admira la un moment dat și lacul glaciar Como. A fost o călătorie foarte liniștită, civilizată, sunt trenuri regionale și vă puteți alege ce locuri vreți. Noi am avut și mufă USB pentru încărcarea telefonului mobil. Am clipit și trenul a făcut restul. Două ore și jumătate mai târziu, am deschis ochii și acolo era Tirano. Simplu. Frumos. Adevărat. Gara și peronul de unde pleacă Bernina Express/Bernina Red Train sunt lipite de gara unde vă lasă trenul de la Milano. Nu e nimic complicat, se pot vedea ușor. Pentru suveniruri: vă sfătuiesc să vă luați de la micile magazine de lângă gară. Sunt mai faine și mai ieftine decât ce veți găsi în alte părți.
De la Tirano la St. Moritz (călătoria cu trenul Bernina)
Am coborât din trenul regional și cu cea mai mare curiozitate mă uitam după vestitul tren roșu. Mă uitam în toate părțile și dintr-o dată l-am zărit! De emoție și bucurie nici nu am văzut că am încercat sa ajung la el printr-un loc pe unde unde era permisă trecerea. M-am întors și am întrebat un angajat: Mi scuzi, Dove e il Bernina Express? Probabil a văzut nerăbdarea și mi-a zis sa îl urmez. Am trecut un pasaj și mi-a făcut un semn cu mâna în față: l-am văzut! Era acolo staționat! Aștepta să ne ducă în aventura alpina și să ne plimbe prin cele mai sublime peisaje. Am alergat și mă uitam să văd ce vagon să îmi aleg oare. Eram ca un copil în fața unui stand cu dulciuri. Nu voiam să ratez nimic, voiam totul să fie perfect și să fiu sigură că mă bucur de toată experiența fără niciun regret. Pentru că la dus am cumpărat bilete pentru Bernina Red Train, am avut libertatea să ne urcăm în orice vagon doream și să ne alegem singuri locurile. Inițial ne-am așezat într-un vagon care părea perfect, însă la scurt timp am observat că au fost atașate încă două vagoane la tren. Primul era de clasa I, iar al doilea de clasa a II-a. Așa că am coborât și ne-am mutat în al doilea vagon dinspre locomotivă, cel potrivit pentru biletele noastre de clasa a II-a…și bine am făcut! Din acel loc, la fiecare curbă, trenul roșu se unduia prin peisajele alpine ca o panglică vie, tăind zăpezile și pădurile de brad. Munții se oglindeau în ferestrele lui, iar fiecare clipă părea desprinsă dintr-o carte de povești, unde timpul stă în loc și natura te îmbrățișează în tăcere. Ne-am așezat cuminți la un geam care se poate deschide (alt avantaj pentru Bernina Red Train) așteptând să pornească. Și apoi, dintr-odată, un șuier prelung a tăiat aerul rece, un fior mi-a trecut prin tot corpul și mi-am dat seama că este semnul plecării. Trenul începe să se miște ușor, iar inimile noastre parcă o iau înainte. Pornim!
Inițial, peisajele sunt domoale, călătoria își începe cursul prin străbaterea unor sate pline de viață unde oamenii își desfășoară cursul vieții în mod normal. La auzul șuierului, toată lumea se oprește, nimeni nu mai șoptește și toți așteaptă să vadă vedeta acelor meleaguri. Peste tot în jur copiii se adună la porți și oamenii întrerup orice discuție: trece trenul roșu! Pentru câteva momente te simți ca un actor într-un film de cinema. Sătenii mai mici sau mai mari îți fac cu mâna, se uita cu uimire și poți privi in ochii splendoarea. În zâmbetul lor se poate vedea mândria faptului că traseul face parte din Calea Ferată Retica un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. Nu trece mult timp și fac ochii mari! În fața este prima construcție impunătoare. Aud în difuzoare că vom trece peste Viaductul Brusio, unic, format din 9 arce, construit pentru a reduce panta liniei ferate. Este o capodoperă a ingineriei și un simbol al traseului Bernina Express. Atât de frumos se vede trenul cum se ondulează și urcă peste arcade. O minunăție! Nu mai este mult și vom trece granița în Elveția. Nu există niciun semn care să marcheze trecerea, dar satul Campocologno îți spune totul de la prima privire: ești în țara ciocolatei. La dus am ratat momentul exact când am intrat, dar la întoarcere am urmărit harta îndeaproape, ca și cum aș fi vrut să păstrez în memorie fiecare detaliu.
Peisajele însă sunt atât de impunătoare încât e aproape imposibil să le cuprinzi pe toate într-o singură privire. Și apoi, ca într-un tablou, mi s-a deschis brusc imaginea lacului Miralago. Trenul a încetinit, iar noi ne-am mutat repede pe partea dreaptă a trenului. Încercam să capturăm albastrul intens al apei și oglinda perfectă a munților care o înconjurau. Lumina blândă a după-amiezii accentua culorile toamnei, transformând malul lacului într-un spectacol efemer pe care doar natura îl poate oferi. Totul părea suspendat pentru câteva minute atât la propriu cât si la figurat pentru că am trecut peste următorul viaduct. Acesta poarta numele lacului Miralago. Eleganța lui oferă priveliști uimitoare asupra apei și a peisajului montan înconjurător, ca și cum timpul însuși s-ar fi oprit ca să admire priveliștea. Răsuflarea ne-a fost tăiată din nou când am pornit mai departe. În drumul nostru spre crestele alpine am trecut peste al treilea viaduct: Poschiavo. Un viaduct impunător care traversează râul omonim, oferind vederi spectaculoase asupra văii și a satului cu același nume. La întoarcere lumina blândă a apusului a colorat în roz toată valea, iar vârfurile montane păreau niște torțe care păzeau satul.
Trenul înainta hotărât și pe măsură ce câștiga kilometri, câștiga și altitudine. Pădurea cu frunze arămii rămânea în spate ca o amintire tandră lăsând loc tăcerii alpine și lacurilor glaciare de un albastru intens. Cu fiecare curbă aveai impresia că șina își croiește traseul spre nori, localitățile fiind de acum doar niște puncte pe pajiștea verde a munților. Tunelurile deveneau tot mai dese, iar aerul rece îmi mângâia obrajii cu o prospețime tăioasă. În acel moment, trenul nu mai era doar un mijloc de transport, era o fereastră deschisă către o lume în mișcare. Nu-mi puteam dezlipi ochii de pe geam. Cu fiecare vibrație a trenului, peisajul devenea tot mai sălbatic, tot mai curat.
Urcasem deja în golul alpin, acolo unde e firesc să întâlnești, la tot pasul, lacuri glaciare cu ape reci și clare. Preferatul meu cred că a fost Lacul Bianco, bineînțeles că la mijloc se afla și o doza de subiectivism având în vedere că îmi poartă numele de familie. Pe partea stângă se ridica impunătorul Piz Bernina, cel mai înalt vârf al Alpilor Retici și al întregului bazin al Dunării, atingând 4049 de metri altitudine. În dreapta, se afla Ospizio Bernina, punctul cel mai înalt al spectaculoasei căi ferate Bernina (2253 m), o adevărată minune inginerească.
Imediat după ce am trecut de acest pasaj, trenul a început să piardă din altitudine. Ajunsesem aproape de jumătatea drumului și deja ne împrietenisem cu un grup de italieni. Latinii tot latini rămân: plini de zâmbete, gesturi ample și voie bună molipsitoare. Noi aveam locurile pe partea stângă, ei pe partea dreaptă, dar am “încheiat” un mic pact: ori de câte ori un peisaj de film se arăta în depărtare, ne strecuram cu grație la geamul celuilalt ca să surprindem cadrele perfecte, ca niște paparazzi prietenoși. Lângă noi, un elvețian discret și metodic își întinsese un prosop, își așezase mâncarea cu precizie și mânca prânzul privind probabil tabloul naturii, deși părea mai degrabă un spectator pasiv. Respectuoși, l-am întrebat dacă îl deranjăm cu toată agitația și cu traseul nostru de la un geam la altul. Ne-a răspuns cu calm elvețian tipic: „Stați liniștiți, fac acest drum atât de des încât sunt obișnuit cu peisajele”.
Dar dincolo de priveliștea impresionantă și de liniștea muntelui, „Bernina” nu este doar un nume pe hartă, ci poartă în el o poveste veche. Numele care unește munții, pasul și celebra cale ferată, ascunde o taină. Deși numele există încă din Evul Mediu, semnificația și originea sa rămân neclare până astăzi. Cel mai probabil derivă dintr-o rădăcină germanică însemnând „urs puternic și curajos”, similar cu numele Bernard. Numele vârfului și a lanțului muntos sunt asociate cu puterea și măreția peisajului alpin. Și iată cum, după atâtea secole mirajul Alpilor rămâne totuși neschimbat pentru turistul curios. Două ore jumătate s-au topit rapid și în inima mea se amestecau tristețea și recunoștința; tristețea că frumusețea călătoriei ajungea la final și recunoștința pentru fiecare clipă petrecută printre aceste vârfuri imense, tablouri vii al naturii. Aș fi vrut să opresc timpul, să mai rămân puțin în acea lumină perfectă, să prelungesc bucuria și să las lumea întreagă să treacă pe lângă mine, asemenea unui tren de mare viteză. În acel moment, am simțit că nu doar călătoria, ci întreaga viață poate fi un cadru de poveste și am mulțumit lui Dumnezeu că am avut privilegiul să îl trăiesc pe deplin.
Revin în realitatea prezentă și simt cum trenul pierde din viteză. Ne apropiem de vestita stațiune St. Moritz unde vom petrece câteva ore în tihnă pe malul lacului. Am coborât din tren, ne-am cumpărat câte ceva să mâncam și am pornit să căutam o bancă. Am admirat culorile toamnei reflectate în albastrul lacului, am mâncat o brioșă în loc de tort urmând apoi să facem la pas înconjurul lacului (sunt undeva la 4 km). A fost mai mult decât îmi puteam dori și mai mult decât orice mese festive.
La întoarcere am ales trenul Panoramic Bernina Express. Merge pe același traseu, dar fără să îmi dau seama a fost alegerea perfectă în ceea ce privește combinația de trenuri. La dus a fost feeria călătoriei, un zbucium să surprind cât mai multe cadre în fotografii, un spirit liber interior. Pentru toate aceste lucruri, Bernina Red Train îți oferă o mai mare lejeritate și liberă circulație. La drumul de întors, a fost acea pace interioară, o liniștire a sufletului și o încununare a tot ce am trăit. Pentru aceste stări, Bernina Express a fost exact ce am avut nevoie. Geamuri mari, panoramice, potrivite pentru un timp de reflecție. Toată lumea stătea așezată pe locurile lor și admira în tăcere acest colț de rai.
În acea liniște, privind munții și văile care se desfășurau sub ochii noștri, am înțeles că numele „Bernina” nu mai desemnează doar un punct pe hartă, ci întreaga măreție a acestor înălțimi. Astăzi, „Bernina” este o adevărată emblemă a regiunii alpine, un simbol al înălțimilor, al liniștii și al drumurilor care leagă lumea nordică de cea sudică. Dar dincolo de hartă și de peisaj, Bernina rămâne pentru mine o călătorie a sufletului, o lecție despre curaj, despre bucuria în tăcere, uneori în suspine și despre bucuria de a privi lumea cu speranță. Dacă ai ajuns până la final sper că poate cândva o călătorie îți vă dărui și ție curajul de a merge mai departe așa cum mi l-a dăruit mie.
MĂ NUMESC bERNINA! HAI LA DRUM!
1. De ce sunt așa faimoasă?
Calea ferată Bernina nu este doar o rută spectaculoasă prin Alpi, ci și o capodoperă de inginerie feroviară și un simbol al conexiunii dintre natură și tehnologie.
- conectez două culturi și două limbi (cultura elvețiană și italiană/ limba germană și italiană).
- sunt un model de transport sustenabil (protejez ecosistemul alpin fragil, sunt o cale ferată electrică).
- atracție turistică internațională (ofer o experiență de „muzeu în mișcare”: turiștii pot admira lacuri glaciare, ghețari, viaducte, sate alpine și vârfuri de peste 4.000 m).
- traversez 55 tuneluri și 196 de poduri și viaducte.
2. Ce țări străbat?
Italia și Elveția
3. Care este traseul?
Sunt două trasee: : Chur (Elveția) - Tirano (Italia) și St. Moritz (Elveția) - Tirano (Italia).
4. Cât durează traseul?
Chur (Elveția) - Tirano (Italia): 4h și St. Moritz (Elveția) - Tirano (Italia): 2h30.
5. Care este cel mai înalt punct pe care îl ating?
Ospizio Bernina, la 2.253 m altitudine, locul unde traversez un peisaj alpin spectaculos, adesea acoperit de zăpadă chiar și vara.
6 Care este cel mai mare oraș din apropiere și cum se ajunge cel mai ușor?
Zurich - Elveția: Din Zurich se poate lua trenul direct până în Chur (Aprox. 1h15 min durează călătoria)
Milano - Italia: Din Milano se poate lua trenul direct până în Tirano (aprox. 2h durează călătoria).
Observație! Noi am făcut traseul Tirano - St. Moritz. Am aterizat pe aeroportul din Bergamo, ne-am cazat în Milano și apoi am luat trenul până în Tirano. Având în vedere că era octombrie și ziua este scurtă nu aveam timp să mergem până în Chur dus-întors în aceeași zi. La dus am ales Bernina Red Train, iar la întors Bernina Express. Am avut traseul la fel dus-întors: Milano-Tirano-St. Moritz/ St. Moritz - Tirano - Milano.
7. De unde se cumpără biletele?
Pentru Bernina Red Train se pot cumpăra atât din gările elvețiene/italiene, dar și de pe site direct: https://www.berninarailway.com/
Pentru Bernina Express doar de pe site și recomand să fie luate din timp: https://www.rhb.ch/en/
8. Care este diferența dintre Bernina Express și Bernina Red Train? Cât costă un bilet?
Toate detaliile în colajul de poze de mai jos:
9. Costurile călătoriei - două persoane adulte:
- Avion: București Henri Coandă - Bergamo al Serio - 100 Euro dus-întors.
- Bilete autocar Aeroport Bergamo al Serio - Gara Centrală Milano și retur - 40 Euro (10 Euro/pers/sens)
- Cazare: două nopți în Milano - 140 euro.
- Tren (compania Trenord): Milano - Torino (dus-întors) - 50 Euro (12,50 Euro/persoană/sens).
- Tren: Regular Bernina Red Train (clasa a II-a) - 66 CHF (71 Euro).
- Tren: Panoramic Bernina Express (clasa a II-a) - 122 CHF (132 Euro).
-Metrou Milano: 14,50 Euro (cartela valabilă 24 ore) + 5 Euro (cartela valabilă 90 min).
Total: 552,5 Euro (fără mâncare și suveniruri).
Să recapitulăm:
Sursă: https://www.eurail.com/en/plan-your-trip/trip-ideas/trains-europe/scenic-train-routes/bernina-express