A răsărit soarele peste biserica fortificată din Hosman vestind un nou început pentru secolul al XIX-lea. Clopotele anunță începutul unei zile promițătoare pentru locuitorii așezării săsești de pe Valea Harbach (Hârtibaciului). Numele locului conturând în cuvinte simple geografia sa: o zonă stâncoasă, străbătută de un pârâu care dă ritm și viață întregului peisaj. Casele au ziduri groase, porți înalte și sunt aliniate frumos de-a lungul uliței.
După același tipar este proiectată și gospodăria familiei Klein. Disciplinați, așa cum le este obiceiul se pregătesc să înceapă o nouă zi păstrând datinile transmise din generație în generație. Mama, Anne, aprinde focul în cuptor și frământă aluatul pentru pită învățându-și în același timp fetele taina dospitului. Bărbatul casei își face semnul crucii, se îmbracă în hainele de câmp, își sărută soția pe frunte și apoi își cheamă feciorii pentru a le împărți sarcinile zilnice. Se așează împreună la masă, rostesc o binecuvântare și împart din merindele pregătite cu atâta grijă de Anne: lapte acru, brânză și pâinea fierbinte. Se anunță o zi istovitoare pentru amândoi. Ea trebuie să aibă grijă de gospodărie și să se asigure că pruncii și-au efectuat îndatoririle casnice și cele școlare. De asemenea, trebuie să finalizeze cămășile și rochiile la care coase de câteva luni pentru membrii familiei. Mâine este ziua satului și e sărbătoare. Tatăl, Hans, trebuie să asigure bucatele chiar dacă uneori asta înseamnă șiroaie de sudoare pe frunte. În arșița verii a trudit cu mare responsabilitate pentru a cultiva cele necesare traiului zilnic. Nu se plânge, ci dimpotrivă, mulțumește lui Dumnezeu că Valea Hârtibaciului dintre Sibiu și Sighișoara este una dintre cele mai fertile regiuni. Aici se cultivă grâu, secară, ovăz, ovăz, leguminoase și in. Are mare grijă să lucreze câmpurile prin rotație după regula celor “trei ogoare”: unul cu cereale de toamnă, unul cu cereale de primăvară și unul lăsat pârloagă. Acest sistem era respectat la nivelul întregii comunități. Azi are de muncă mai mult pentru că strugurii sunt copți, iar toamna ulițele satului Hosman sunt pătrunse de mirosul mustului. În paralel, mintea îi zboară la schimburile comerciale care vor avea loc în marile orașe săsești:
Printre produsele pe care le voi lua cu mine sunt: miere, brânzeturi, vin și cereale. Drumul nu este ușor și nici scurt. Cu boi, cai, căruțe-ncărcate și speranță-n traiste, vom porni pentru asigurarea proviziilor în fața iernii nemiloase. Voi fi plecat câteva săptămâni, dar gândurile mele sunt permanent îndreptate la aleasa inimii mele. Maine, la sărbătoarea satului trebuie să găsesc cea mai frumoasă panglică să i-o dau și să o poarte în păr până ne vom reuni din nou. De fiecare dată când mă întorc de la câmp, obișnuiesc să îmi plimb degetele prin părul ei des și să îi șoptesc la ureche cuvinte alese. În schimb, Anne îmi cuprinde trupul cu brațele ei pline de căldură și atunci știu că acasă este unde este ea. Atât de atentă și grijulie, dorește să suplinească acest gol cât timp sunt plecat și îmi țese un laibăr să îmi țină de cald cât timp ritualul nostru este întrerupt…
A doua zi piața satului se îmbrăcă în straie de sărbătoare. Toată comunitatea era împreună ca o familie. Într-o parte a pieței, cei mai pricepuți au început să cânte, tinerii s-au prins în dansuri ridicând colbul de pe pământ, iar cei mai vârstnici îi priveau cu voie bună. Femeile avea coșurile pline de bunătăți și împărțeau tuturor sătenilor din cele pregătite cu atâta dăruire. Bărbații satului s-au adunat sub nucul cel bătrân și au început să discute știrile venite de la Sibiu și Sighișoara. Lui Hans i-a atras atenția un zvon despre construirea unei căi ferate.
Să fie acesta începutul schimbării? Să fie acestea ultimele drumuri pe care avea să le străbată într-un mod rudimentar pentru asigurarea traiului familiei lui dragi? Să fie acestea ultimele călătorii lungi și istovitoare pe care avea să le facă? Să fie aceștia ultimii ani când avea să fie privat de îmbrățișarea caldă a soției zile-ntregi și nopți la rând?
Pe când termina de cugetat la cele auzite, gândurile îi prind viață și află că este real: începe construcția căii ferate. Imperiul Austro-Ungar dorea să lege Podișul Târnavelor de Podișul Hârtibaciului. Astfel se facilita transportul de produse locale, produse agricole și ajuta mobilitatea comunităților locale. La auzul veștii, Hans se ridică cu hotărâre, o cuprinde pe Anne în brațe și o înalță printre culmile mărețe ale Munților Făgăraș, ca și cum întreaga lume s-ar fi oprit să-i privească.
Deasupra câmpurilor cosite și a viilor strălucind în lumina roșiatică a soarelui de amiază, dangătul clopotelor se va amesteca în curând, pentru prima oară, cu șuieratul trenului. Construcția liniei ferate a adus cu sine nu doar zgomotul locomotivelor, mirosului de lemn sau cărbune, ci și suflul unei lumi noi: o lume a legăturilor mai strânse, a piețelor deschise și a întâlnirii dintre tradiție și progres. Pentru sate precum Hosman, aceasta a fost clipa în care timpul vechi s-a împletit cu timpul modern, iar ulițele de pământ s-au transformat în porți spre cunoaștere. Credința, disciplina săsească și solidaritatea comunitară sunt doar câteva dintre elemente ce au țesut rânduiala obștii, unde clopotul bisericii era paznicul sufletului, iar zidul cetății, straja trupului. Trenul aducea modernitatea, dar Hosmanul își va păstra identitatea. Zidurile bisericilor fortificate vor rămâne pentru totdeauna martori tăcuți ai istoriei, păstrând vie amintirea generațiilor trecute pentru cele viitoare.
Apune soarele peste Valea Hârtibaciului, dar nu și peste viața sătenilor sași. De acum povestea lor va fi purtată de șuierul și ritmul roților de tren, cel ce peste veacuri va fi numit Mocănița.
MĂ NUMESC MOCĂNIȚA! ÎNCÂNTATĂ DE CUNOȘTINȚĂ!
Mocănița este un tren cu ecartament îngust care circulă de regulă în regiuni de munte sau deluroase. În trecut erau folosite pentru transport de marfă sau pasageri, astăzi cele mai multe sunt folosite doar cu scop turistic pentru agrement.
Etimologie: mocănița provine de la termenul mocan care înseamnă păstor sau om care locuiește la munte. Sufixul diminutival-iță duce cu gândul la ceva mai mic. Prin urmare, așa cum am menționat și mai sus, cuvântul mocănița face referire la trenurile din zonele montane de mici dimensiuni.
Printre principalele probleme apărute care au dus la încetarea funcționării acestei linii și degradarea ei au fost:
- configurația reliefului deoarece unele porțiuni erau dificil de traversat.
- conflictele politice și militare din diferite perioade istorice.
- lipsa fondurilor pentru întreținerea șinelor și locomotivelor.
- gestionarea deficitară a situației.
Sursa foto: http://www.u-andree.de/ro/transilvania/mocanita-din-valea-hartibaciului/
Călătoria noastră a început din gara Cornățel, situată la 25 km de Sibiu, și a avut ca destinație finală satul transilvănean Hosman. Era o duminica răcoroasă și norii se hotărâseră să facă gălăgie deasupra Sibiului, dar asta nu ne-a oprit din aventura noastră. Era ultima zi in care locomotiva cu aburi defila pe Valea Hartibaciului înainte să se întoarcă in țara ei natală, Marea Britanie.
Când am ajuns în gara Cornățel, ne-am ridicat biletele cumparate online și am mers sa ne alegem locurile. Am așteptat nerăbdătoare să pornească, timp in care studiam cu atenție tot ce ma înconjura. Dintr-o data auzim fluierul și rotile încep sa se învârtă. Ce emoție! Ma simțeam de parca era prima mea călătorie cu trenul.
Nu a durat mult și am intrat in ceea ce se mai numește și Valea Verde. Nume care i se potrivește perfect. Peste tot pe unde ma uitam în jurul meu erau dealuri acoperite de vegetație, de natura sălbatică și pe cer survolau cele mai interesante specii de păsări. Era un spectacol in care fiecare actor își știa bine rolul scris de regizorul Dumnezeu.
Pe partea dreapta se putea vedea măreția Munților Fagaras, iar pe partea stânga se află în paralel drumul județean care leagă Sibiu de Sighișoara. Odată ajunși în Hosman am poposit preț de aproximativ 15 minute pentru a atașa locomotiva în partea cealaltă a trenului. În zare am observat turnul bisericii fortificate și am putut afla informații noi despre zonă și mocăniță din panourile informative aflate în gară. La întoarcere, mocănița ne-a dăruit nu doar drumul înapoi, ci și un apus de poveste: întreaga vale s-a îmbrăcat în rozul blând al soarelui. În lumina caldă a apusului, peisajul s-a transformat într-o feerie tăcută, iar eu am simțit cum sufletele ni se umplu de liniște și frumusețe. A fost unul dintre acele momente rare în care natura îți oferă nu doar o priveliște, ci o emoție ce rămâne cu tine mult timp după ce drumul s-a sfârșit.
Biserica fortificată din Hosman
Să recapitulăm:
